Se simtea un aer greu, cu mult praf si exagerat de cald. Bangalore e un oras aflat pe o panta exponential ascendenta de dezvoltare, cu zone saracacioase si pline de mizerie, dar avand si sosele suspendate care incepeau sa marcheze gigantismul arhitectural al Indiei. La aeroport, primirea a fost rapida, dar cu semnificatie. Tashi Tulku si Tsering ne-au urat "Tashi Deleck", punandu-ne cate un fular alb, care, in cultura tibetana, inseamna "bun venit" si inimi deschise.A doua zi, urma sa aiba loc un protest in cateva mari orase din India, inclusiv in Bangalore. Vorbisem deja cu Tashi Tulku, interesat fiind sa particip, insa am fost nevoit (motive obiective) sa raman la hotel. Atat Tashi, cat si prietenii lui erau vopsiti in culori, aveau bandane si pancarte cu "Free Tibet". Toti erau imbracati in vestimentatia lor specifica, in culorile scolii Gelug-pa si urma sa-i cunosc pe multi dintre ei mai tarziu. Aveau o determinare fantastica, iar Dalai Lama era in mod cert in sufletul lor. Aveau o piosenie si un dinamism care mi-au atras imediat atentia.
De ce? Pentru ca, pana atunci, aveam impresia ca toti calugarii tibetani budisti sunt calmi, relaxati, permanent cufundati in ritualurile lor, fara nici macar o urma care sa sugereze ideea de violenta. Spre uimirea mea, am vazut acea expresie a fetei incrancenata despre care auzisem prin cartile de istorie. Dar era ciudat, tare ciudat sa vad asta la niste oameni arhicunoscuti la nivel international si de veacuri ca fiind pacifisti convinsi prin vorba si fapta. Asa am ajuns in India si i-am cunoscut pe primii tibetani tineri. (nu uitati sa reveniti, abia am inceput :p)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu