Drumul a fost relativ placut, sub privilegiile vizuale ale unor locuri necunoscute pana atunci si din habitaclul unei masini dotata cu AC. Am oprit sa mancam la un restaurant tibetan dragut stiut de Lama Geshe, aproape de Mysore. Acolo am gustat pentru prima data "lassi", adica o bautura populara tibetana, facuta din iaurt, lapte si zahar. Are un gust foarte bun. Nu stiu cum e ala originalul facut din lapte de yak, dar cel din lapte de vaca a fost gustos si racoritor (ca se serveste rece de cele mai multe ori).Am mers si pe autostrada: doua benzi pe sens. E adevarat ca am remarcat doua mari diferente fata de ceea ce stiam: 1. pe autostrada erau masini, motoscutere, motociclete, biciclete, ricse, vaci (vaci sfinte, cu coarne ascutite si poleite cu aur!--seen that) si oameni pe jos; 2. am inteles ca nu exista viteza maxima admisa, dar nu am vazut sa mearga cineva cu mai mult de 80-90 km/h.
Ne apropiem de Sera Jey, punctul final al calatoriei, unde aveam sa traiesc aproximativ o luna si jumatate printre tibetani. Imi amintesc ca eram emotionat, de parca urma sa intru intr-o lume interzisa, care dintr-o data ma lasa sa intru si sa o privesc mult mai indeaproape. Mi-am luat "lupa" si am deschis bine ochii...
