marți, 25 ianuarie 2011
Mixul asta, boala veche...
M-am luat cu vorba. Dupa atatea versiuni de mix de marketing (4P--pentru cei ce insista sa-si aminteasca ;)), am salutat voios (da, am fost si pionier--hihi) traditionalul 4P, mi-am amintit de mixul extins al serviciilor (7P), de variante cu 5P, 6P si 8P. Daca te pasioneaza, cauta-le.
Eu o sa zic despre una dintre variantele care se preteaza tare bine mai ales in contextul social media si experiente cu chef de viata (unii i-ar zice 'engaging'). Well, al 5-lea P poate fi 'prezenta'. Ideea-i simpla: daca nu existi, daca nu faci, daca nu te expui, daca nu zici, daca nu arati ca gandesti, pai, nu te astepta ca altii sa vrea sa lucreze cu tine. Vorbesc de potentiali, vorbesc de lead-uri, vorbesc de oportunitati. Se iveste, nu se iveste, asta-i disperarea.
Stiu ca social media e vazuta de multi in tot felul de sensuri, ca unii exagereaza si ca o folosesc indubitabil de enervant si cu nervozitate parca providentiala. Dar aia nu-nseamna ca trebuie sa cazi in cealalta extrema, adica sa nu faci nimic. Incepe sa te gandesti, exploreaza ce variante iti ofera un cont pe Facebook pentru brandul tau, vezi daca Twitter te-ar putea ajuta, da buzna pe YouTube sa pricepi ce-i cu filmuletele astea cu efect viral, arunca o privire pe LinkedIn sau pe Xing. Sunt mult mai multe retele (n-ai cum sa te plictisesti), dar astea-s cele cu awareness mai de Doamne-ajuta pe plaiurile mioritice si nu numai.
Eu cred ca merita sa spui ceva atunci cand ai ceva de spus. Asa ca la mine functioneaza uneori "mai rarut, ca-i mai dragut". ;) Fii prezent acolo unde sunt cei care te intereseaza, cu care vrei sa comunici, de la care vrei feedback gratis si cu care vrei sa share-uiesti o lopata de ganduri deschise si buna dispozitie. Dar n-o fa neaparat pentru ca vrei sa obtii ceva, ci pentru ca vrei sa dai ceva, e destul de mare diferenta. ;)
duminică, 9 ianuarie 2011
Bilete la licenta/dizertatie pentru 2012 ;)
E cam tarziu, cel putin in ceea ce ma priveste. De regula, atunci nu mai am locuri.
Daca ai terminat-o cu facultatea asta :)), poate sunt altii care vor sa faca o treaba buna si au nevoie de suport. Fa o fapta buna si viralizeaza, dar fara a deranja in vreun fel. Merci.
joi, 30 septembrie 2010
Respect si bun simt in social media
Nu mi-au placut abordarea si comportamentul lui Vali Petcu. Cred ca poti sa fii nonconformist si transant fara sa fii neaparat vulgar, doar pentru a atrage atentia. M-am plictisit la Avon. A fost focus prea mare pe brand, mi s-a parut cam obsesiv si extrem de lung, cu pauze in care aproape adormeai. Comentariile live de pe proiectia laterala confirma asta. Nu m-a dat deloc pe spate Boros Botond. Nu am gasit dinamismul ala care sa te faca sa simti ca-ti sufla cineva in ceafa. Toata aprecierea pentru campania cu gravidele (si CSR-ul implicat), dar la mine nu a prins.
Restul au avut plusuri si minusuri, dar nu mi s-a parut ceva extraordinar. Asa ca retin ce au prezentat si vreau sa vad in continuare. Cu interes.
Liked it, mai merg. ;)
marți, 22 iunie 2010
Dau o raita-n ImoSfera si ma duc la bal mascat! ;)
ImoSfera e doar un alt exemplu al initiativelor de responsabilizare a pietei si de promovare a lucrurilor de calitate. Dincolo de organizarea atenta, stau oamenii care conteaza si principiile lor, care sunt convins ca vor conta candva mult mai mult decat conteaza in momentul asta. Din pacate. Mi-e dor de oameni corecti, deschisi, inovatori si imi place cand ma 'saluta' printr-un eveniment din asta. Respect!
Cat despre 'What's in it for me?', numai gandul la un weekend la Zavoi (chiar e super fain--u really gotta go there at least once in a lifetime) impreuna cu 9 prieteni ma face sa-mi doresc sa particip. Chiar ma enerveaza ca nu pot ;), dar asta e, cu alta ocazie. Cat despre voi, ce mai asteptati?
duminică, 7 martie 2010
Nemultumit de ING!
Punctual, in doua cuvinte ce mi s-a intamplat azi, duminica seara. Ramas fara cash, trag o fuga pana la bancomat.
1. ING de langa Spitalul Judetean. Ambele ATM-uri cu "+", cica, devenite cu "-", erau neutilizabile. La Multimat nu am incercat, no need to.
2. ING aflat vizavi de Posta mare, din centru, de langa BNR. Un ATM nedisponibi, iar celalalt nu-mi da bani. Nu va ganditi ca nu aveam disponibil, va asigur ca aveam. ;)
3. ING pe Simion Barnutiu, vizavi de Prospero, aproape de Lugojului. La fel, doua terminale imposibil de folosit pentru retrageri.
Pun mana pe telefon, intru si vorbesc cu operatorul de la call-center, ii povestesc si imi spune cu seninatate (dar macar era informat) ca e adevarat ca unele bancomate din Timisoara nu mai au cash. Intreb de unde pot sa retrag. Imi spune ca pe Republicii 6, in centru. Zic multumesc.
4. ING pe Simion Barnutiu. In drum spre centru, opresc la agentia principala (branchu', mama! ;)) din Timisoara (fosta sucursala, ca acum gata cu sucursala, toate sunt agentii). Ma gandesc ca la ditamai branchu' nu are cum sa nu fie un bancomat fara cash. Intru plin de nesperanta ;) si incerc la primul. Oops, nimic, not available. Ma postez la al doilea, asa cum facusem la celelalte locatii ING. Evrika, imi elibereaza suma dorita. Ce tare! Mai scot o data (o suma mai mica) si nu-mi vine sa cred ca am facut asta tocmai eu, care sunt anti-cash. :D
Nu stiu daca pe Republicii erau alimentate jucariile ING, dar stiu ca nu mi se pare normal sa intru in trei locatii ING si sa gasesc 6 ATM-uri nefunctionale. Iar in agentia de pe Barnutiu sa nu functioneze unul. Noroc cu cel care avea bani. Ma intreb cati mai avea...
Nu merg, de regula, pana la naiba si inapoi sa scot banii cu cardul de la o banca neaparat de la bancomatele lor (nu gasesc diferenta de comision deranjanta!), dar chiar am fost curios sa vad daca mai erau si alte ATM-uri in starea aia. Din pacate, am avut dreptate.
Dezamagit, raman inca (si) la ING, sper doar sa nu se mai intample. ;)
marți, 23 februarie 2010
Simpla coincidenta?
Well, well, sa va dau o veste pe care am aflat-o si eu cu stupoare. Nu a fost intamplare sau cel putin acum asa cred. Asa se "intampla", cred ca e procedura standard, pe cuvant daca nu.
Vine si explicatia: partenerul meu din EBIG incearca azi sa-si inroleze cardul lui pe firma in sistem. Aceleasi probleme, doar ca nu are chef sa se enerveze. Bravo lui! Incercare esuata pentru ca a modificat ceva intr-un camp fara a da Submit. Si i-au expirat cele trei incercari. Repet: modificari fara sa trimita nimic. Suna la call-center sa vada care-i problema. Si ce credeti? Stiti! Eram langa el, stia ce mi s-a intamplat!
Da, UniCredit i-au trimis CNP-ul gresit. De fapt, CNP-ul era bun, doar putin modificat... Adica avea in plus 7 zerouri... Hahaha, halal securizare, ma faceti sa rad cu lacrimi. Si competenta! Oh, da. Inteleg ca se intampla o data cu un nebun care face scandal, dar ma gandesc ca incerc sa rezolv problema. Ma intreb cati clienti UniCredit au problema asta.
De fapt, nu cred ca o au foarte multi. Probabil ca UniCredit ramane cu speranta ca nu vor fi multi clienti interesati sa-si inroleze cardurile in 3D Secure si, deci, nu vor afla probabil niciodata ca CNP din CI-ul lor nu e cel corect... Macar sa le schimbe CNP-ul, dom'le, ce naiba! :))
miercuri, 10 februarie 2010
Ma trezesc tendintele la realitate?
1. Ma grabesc sa scriu ultimele 752.954.741 de email-uri, ca probabil din 2014 imi schimb adresa de email in respondersnumaifolosescemail@gatacuemailul.com si mai imi fac niste conturi pe cateva retele sociale care vor supravietui.
2. Vorbesc cu colegii mei de la EBIG si schimbam numele firmei in Twitter EBIG, dar asta in cel mai bun caz, ca sa fim trendy, nu?
3. Ma uit cu atentie la toate nebuniile de initiative sociale ce au la baza solutii IT care probabil ca vor disparea in proportie de 70%, prioritizez si ma focalizez pe cele care ma intereseaza cu adevarat.
4. Urmaresc tendintele legate de terminalele mobile, ma gandesc poate sa-l schimb pe al meu si sa vad ce aplicatii se potrivesc ultimelor smartphone-uri cu focalizarea pe experienta utilizatorilor.
5. Ma grabesc ca, pana in 2015, sa avem obiective mai clare si sa masuram efectele mai precis pe activitatea din retelele sociale si de business, sa crestem performanta business-ului.
Asta inseamna ca o sa am din ce in ce mai mult in vizor: marketingul pentru terminale mobile din ce in ce mai destepte (cu noi experiente multimedia), focalizarea pe retelele sociale si de business relevante pentru mine si masurarea rezultatelor obtinute prin activitatea in aceste retele. Si incerc sa pierd mai putin timp cu email-urile, care imi consuma tone-tone de timp. ;)
luni, 8 februarie 2010
eeeeee.oooon, eeeee.oooooaaaaneeeee!


Asa, la mine sunt doua mari si late:
1. Timp enorm de asteptare. OMG, stai de nu-i adevarat! Acum nu va ganditi ca e pentru ca au o exagerata orientare spre client si ca nu-si satisfac clientul, ci il incanta, ca daca vorbim de satisfactie, observam--cum dam buzna in cladire--ca nu-i chiar asa. Uneori o persoana sta la birou cu consultantul e.on si cateva ore. Pardon, corect era "consultantul". Stai, meditezi, te gandesti cum se face, mai meditezi, mai iti faci o cafea, bei o gura, mai meditezi, mai bei una, aloci doua secunde clientului si revii la programul "normal". Parca tanti-ile de acolo sunt blocate intr-un sistem care le pedepseste si nu pot lucra mai repede. Mult mai repede, cum ar fi cazul.
2. Respect pentru client in regim de avarie. Ajunge clientul la "consultant", dupa ce mai fusese, acum pentru a semna contractul. Repet: doar pentru a semna un nenorocit de contract. Nu mai spun ca dureaza cateva zeci de minute (pentru ce???). Ok, intre timp, vine sefa de departament si incepe sa vorbeasca cu "consultantul" despre altceva, ceva care nu avea legatura cu clientul care trebuia 'DOAR sa semneze contractul'. Clientul saluta, tipa se uita la client ca la felul trei (parca uimita ca a avut tupeul sa salute) si abia daca ingana ceva, probabil din obligatie. Ce sa salute si sa prezinte scuze ca deranjeaza??? Neeah. Adica respect redus la maxim.
Pe de alta parte, tin sa amintesc ca am vorbit cu o doamna de la Enel (Electrica) din Piata Traian (fac comparatia pentru ca era cam acelasi tip de persoana ca varsta si lucra in acelasi tip de companie), care a vorbit frumos, mi-a oferit o solutie la faptul ca nu pot ajunge pana la o anumita ora, chiar mi-a gasit alte doua locatii unde puteam sa fac asta intr-un program extins si, chiar daca eram suparat din cauza programului restrictiv (greu de respectat pentru oamenii cu joburi), a fost mai mult decat asertiva si am zis "mda, se poate". Iar nu generalizez, ca le au si ei pe-ai lor... ;)
joi, 4 februarie 2010
Despre tine si despre mine ;)
Ia uitati-va si prostiti-va si voi, asa, just 4 fun sau sa ajungeti la luna plina... cu privirea si tzertifikatul de proprietar, daca vreti. ;)

Se ia carioca, se incarca modulele "Creativitate cat incape" si "Chef sa ma prostesc", apoi da-i si da-i, ca poate-poate castig... Sau zambesc sau imi place sau ma uit la copiii ca mine din juriu sau chicotesc la perlele lor si ma gandesc ce nebunii as mai fi spus si eu daca m-ar fi intrebat. Sau daca nu m-ar fi intrebat. :D Ca doar nu pot sa ma abtin tocmai acum! Maaaaamiiiiiii!!! :))
marți, 26 ianuarie 2010
Megaincompetenta la Romcard si UniCredit Tiriac
1. "Cumpararea". Incerc sa cumpar, ca de obicei, biletul de avion online si vreau sa platesc cu cardul de firma, Visa Business, pe care il am la UniCredit Tiriac Bank. Cand sa finalizez, oops, eroare: cardul imi este refuzat la plata. Platisem de mai multe ori pe acelasi site, cu acelasi card, fara probleme. Sun la Customer Care-ul site-ului, le povestesc si imi spun sa iau legatura cu banca, dupa care sa revin. Sun la banca, ascult melodii-cantece-songuri (stiti hold-ul ala!) si, intr-un final, reusesc sa vorbesc cu cineva. Verifica tranzactia initiata si imi spune motivul: cmerciantul respectiv nu mai accepta la platile online decat cardurile inrolate in sistemul 3D Secure (pentru cei care nu stiu, este un sistem de securizare a tranzactiilor/platilor online). Imi da si un numar de telefon la care sa sun daca nu reusesc (parca stia ea ceva!). :)) Cunoastem sistemul (ar fi si culmea, doar povestesc de el de ani buni la cursuri si traininguri, cum se intampla cu cheile publice si private, tertzul server etc. :D). Mai am un card personal (la ING) inrolat in 3D Secure si, fiind Visa, in Verified by Visa. Bun, totul ok.
2. "Inrolarea" in 3D Secure. Click, click, click pana la link-ul de inrolare. Completez frumos campurile, introduc prea putin text (sub 4 caractere) in campul care trebuia sa-mi aminteasca parola si in formula de salut, revin si pun mai multe caractere, dar fara a da "Continuare". Bun. Gata, dau click pe Continuare si primesc mesajul "Inrolare esuata". Mai incerc o data, la fel. Ma gandesc ca nu fac ceva bine. Sun la Romcard (atat la numarul de pe ecran, cat si la numarul dat de persoana cu care am vorbit de la UniCredit). Sun, sun si iar sun--in timp ce citesc Mioritza, Fat-Frumos si aflu chestii noi despre Baba Cloantza. Erau toti nedisponibili. Pana la urma, se deranjeaza sau se elibereaza cineva. Spun care-i problema, verifica, imi spune ca am incercat de mai multe ori. Repet: am modificat doar doua campuri, fara sa dau "Continuare". Au un soft asa de destept, care contorizeaza orice modificare pe care o faci in camp. Daca scrii gresit ceva, stergi si corectezi, se considera incercare. Jeez, cum naiba se poate asa ceva??!!
3. "Re-inrolarea". Incerc din noi, pentru ca mi-am epuizat cele trei variante si mi s-au reactivat. Thank you, God, for such a favour! Din nou, eroare. Sun din nou la Romcard, astept, ascult mesajul "roboatei" si ajung la un operator. Explic, ma verifica din nou (m-am saturat deja!) si cauta sa vada care e eroarea. Gaseste. CNP-ul meu nu era cel pe care il aveam eu pe CI. Adica ei aveau CNP-ul corect si eu nu. LOL Se pare ca cei de la UniCredit trimisesera in fisier un alt CNP. Intreb care e. Nu poate sa mi-l spuna si sa sun la banca.
4. "Solutia rapida". Atunci cand urma sa sun la banca, trebuia sa-mi spuna ei ce CNP au trimis, pentru ca ei nu pot si sa ma inrolez cu CNP-ul ala daca am nevoie repede. Aveam nevoie repede pentru ca pierdeam altfel oferta. Dar le-am zis ca nu pot sa ma inrolez intr-un sistem de securizare a platilor online cu un CNP fals... E asa greu de inteles??? Nu mai spun ca ar trebui sa verifice automat CNP-ul la introducerea in sistem. Imi spun ca pot opera modificari in sistem pana la 4 pm, deci cei de la banca trebuie sa le trimita fisierul cu CNP corect ASAP. Ma grabesc sa sun la banca.
5. Promisiunea. Sun ca Call Center-ul UniCredit, iar astept, apoi vorbesc cu cineva. Explic tot (again!), ii spun sa comunice cu cei de la sucursala din Timisoara unde am cardul, iar acestia sa trimita fisierul ASAP la Romcard, ca ei sa poata opera modificarea in sistem si eu sa ma pot inrola. Mama ei de inrolare!!! :(( Promite ca da si ca cei de la sucursala ma vor contacta cat se poate de repede. Ceea ce se si intampla. Daaaaa, cum sa nu!
6. Deranjul si propunerea. Totusi, cineva s-a deranjat sa ma sune la 5 (cand era oricum prea tarziu pt a transmite informatiile si nu mai puteam face nimic in ziua respectiva--vineri). Domnisoara parea draguta, a prezentat scuze, ca ii pare rau si ca luni, dupa 10, ma pot inrola in 3D Secure (pentru ca, intre timp, ei au trimis fisierul la Romcard cu CNP-ul corect). Insa mi-a repetat ca poate sa-mi dea CNP-ul trimis si sa-l folosesc pe ala pentru inrolare. Again, instigare la fals. Am refuzat, am multumit si mi-am zis ca luni o sa fie ok, sperand sa nu pierd oferta pe care o aveam.
7. Fingers crossed si mai o data. Luni, pe la 11 fara ceva, am incercat din nou. Inrolare esuata. Nervi, sun la Romcard din nou. Acelasi parcurs (!!!), dupa care imi spune ca vor verifica si sa revin la 5 cu un telefon. I-o tai sec si ii spun ca nu revin cu niciun telefon si sa verifice el acum si sa-mi spuna! Ma pune pe hold, mai dansez un pic, dupa care revine. Ei primisera fisierul, dar nu continea datele mele, era gol. Suuupeeer! Sa sun la banca! Imi zic WTF, n-are rost sa mai urlu la el si sun din nou la banca sa le spun. Nu trebuiau sa sune ei sa verifice si sa rezolve problema clientului lor comun. Nuuuuu, cum adica sa se deranjeze ei???
8. UniCredit Timisoara Piata Operei in concediu. Sun la numarul de pe site-ul oficial (las sa sune de 7-8 ori), nu raspunde nimeni. Sun inca de 5-6 ori pe acelasi numar, la interval de cateva minute. Era undeva intre 11 si 12 ziua. Iau un alt numar fix dintr-un email primit de la UniCredit. Sun de cateva ori--tot nimic. Foarte tare!!
9. UniCredit--gata concediul! Revin la numarul principal, raspunde cineva--uraaaaa! Rog sa vorbesc cu cineva de la PJ (persoane juridice), ajung acolo, explic situatia, ma transfera la persoana cu care am vorbit. Imi spune ca verifica si revine cu un telefon. Se intampla inspre dupa amiaza cand imi spune ca greseala a fost undeva la mijloc, intre Romcard si UniCredit. Dar oricum, Romcard nu vrea sa recunoasca. Chiar ma intereseaza??? Concluzia: se rezolva, dar abia peste o zi pot sa ma inrolez. Iar multumesc. Nu stiu de ce naiba multumeam atat. :((
10. "Re-re-inrolarea". Revin a doua zi pe site, pierdusem deja oferta. :( Incerc sa ma inrolez, aproape sperand :D, dar nici vorba. Mai incerc o data, nimic. Sun la Romcard din nou, iar mesaj, iar incep sa explic si oops: dau peste persoana cu care mai vorbisem. Verifica, ii spun ca poate e din cauza celuilalt card inrolat, zice ca nu, ma intreaba numarul, verifica, era inrolat ok. Normal, facusem deja plati cu el si-mi ceruse parola 3D. Imi spune sa introduc parola initiala cu litere mari. God, stiam deja asta! Imi zice ca operase modificarea, ca imi reactivase numarul de incercari si ca teoretic va merge. Acel "teoretic" chiar m-a linistit! :(( Ii spun ca nu mai vreau sa revin cu un telefon. Rade. Nici ea. Yep, very funny... Idioata naibii. Idiotii naibii.
God, merge, meeeeergeeee. Am reusit, dupa trei zile lucratoare de eforturi si nervi, sa-mi inrolez un nenorocit de card Visa Business in 3D Secure. Oferta am pierdut-o, pretul aproape se triplase. In fine, nu mai conteaza.
Sorry de post-ul kilometric, m-am descarcat, merci de intelegere.
duminică, 24 ianuarie 2010
Fa o fapta buna!
O sa fiu foarte scurt. Motivul e simplu: Haiti. Ce s-a intamplat in detaliu nici nu cred ca mai conteaza. Ce se poate intampla tine si de fiecare dintre noi. Inclusiv de tine.
Online: http://www.crucearosie.ro/proiecte/apel-pentru-haiti.html
Eu am trecut pe acolo, am facut o fapta buna si ma simt putin mai bine. Chiar nu conteaza suma, ideea e sa o faci. Simti asta, nu?
joi, 31 decembrie 2009
joi, 26 noiembrie 2009
Prima Casa cu "finisaje" diferite
1. Codebitorii. Știi probabil că sunt unele bănci care iau în considerare doar soțul și soția ca și codebitor (Raiffeisen), rude sau afini de gradul I (Unicredit Țiriac), rude sau afini pâna la gradul IV de rudenie (BRD) sau orice fel de codebitor, indiferent de relația de rudenie (BCR). Ca număr de codebitori, BCR acceptă maxim patru, Unicredit Tiriac maxim doi, iar Raiffeisen maxim unul.
2. Marja băncii. Există bănci care practică marja maximă permisă, fără alte comisioane (4% la EUR—Raiffeisen, Unicredit Țiriac, Piraeus Bank). Băncile mai mici mizează pe marje reduse tocmai pentru a atrage clienții—Banca Românească 3,75%, Leumi 3,95% fără alte comisioane. A treia categorie de bănci preferă o marjă mai mică (2,75% la EUR—BRD pentru un credit de 30 de ani, BCR—3,8% la EUR), dar cu introducerea unor comisioane suplimentare (comision de gestiune lunară—0,1% la sold BRD, comison de acordare—0,5% la BCR).
3. Tipul de venit luat în considerare. BRD nu îți acceptă veniturile din chirii, Raiffeisen îți refuză veniturile din diurne, iar BCR este banca cea mai permisivă din acest punct de vedere, acoperind cea mai largă gamă de venituri luate în considerare.
4. Numărul de ipoteci existente pe extrasul de Carte Funciară. În Monitorul Oficial nu există precizări clare în legătură cu acest subiect. Totuși, mulți dezvoltatori au construit imobilul bazându-se pe finanțarea unor bănci, iar în cazul în care există mai mult decât o ipotecă de gradul I, e posibil să ai probleme. Astfel, BRD, Raiffeisen sau Banca Românească nu acceptă decât existența unei singure ipoteci, în timp ce la BCR sau Leumi sunt posibile mai multe ipoteci dacă se demonstrează că există o bancă finanțatoare pentru construcția imobilului.
5. Asigurarea. Unele bănci nu solicită o asigurare de viață obligatorie (Raiffeisen, Leumi, Banca Românească, Banca Transilvania), iar altele impun o astfel de asigurare de viață (Piraeus Bank, Unicredit Țiriac). Sigur, pe de o parte, îți cresc costurile creditului, dar, pe de altă parte, ai protecție împotriva riscului de boală sau șomaj.
6. Existența preaprobării. Poate preferi să știi sigur că un anumit tip de venit îți va fi luat în considerare înainte de a-ți găsi locuința dorită. Astfel, poți apela la preaprobare/analiză financiară înainte de a căuta un imobil, de a plăti un avans sau de a avea surprize legate de un angajator care figurează în lista neagră. Valabilitatea preaprobării diferă în funcție de bancă: Raiffeisen—45 zile sau BCR—120 zile. Dacă te gândești să mergi cu Prima Casă la BRD sau Leumi, o astfel de opțiune nu e disponibilă.
7. Documentație de credit. Vei vedea că anumite bănci au ales varianta unei documentații de credit simplificate, fără a solicita o copie după cartea ta de munca—Raiffeisen, BCR, Unicredit Țiriac. Alte bănci îți vor solicita atât o copie după cartea de muncă, însă și după contractul individual (împreună cu alte acte adiționale aferente)—Leumi, Piraeus sau vei fi rugat să depui la dosar fie contractul individual de muncă, fie carnetul de munca (BRD).
Așa că ai grijă ce vrei să eviți și mai ales care sunt deciziile pe care vrei să le iei pentru ca lucrurile să fie extrem de simple pentru tine. Verifică încă o dată la fiecare bancă aceste detalii și alege “finisajele” care ți se potrivesc de minune.
marți, 17 noiembrie 2009
Piata fierbe si tu ai figuri in cap!
Ma suna un prieten. Ma intalnesc cu el. Povestim despre chestii personale si despre business. Are o idee, vrea sa dezvolte un nou concept si, deci, un nou business. Nici macar nu conteaza care, dar o sa aflati cu siguranta despre el la un moment dat, poate chiar de la mine. ;) Nu vreau sa fierbeti de la asta.
Si-mi zice (citez din memorie): "Ajuta-ma cu o persoana dezghetata, care sa aiba abilitati de vanzare, sa poata crea si gestiona o retea de firme care se promoveaza intre ele. Trebuie sa aiba idei, sa se descurce, sa vad initiativa si poate deveni partener cu 10% din business.". Avand in vedere ca trebuia sa fie dintre studenti sau masteranzi, mi s-a parut o oportunitate fantastica, mai ales ca: 1. era un concept nou; 2. putea deveni partener; 3. era o provocare sa demonstreze de ce e in stare; 4. avea sansa sa lucreze in marcom; 5. nu avea nimic de pierdut. Si da, am mai facut asta si o s-o mai fac si de-acum incolo.
Piata fierbe. Pentru cei care nu pricep ce-nseamna asta, joburile sunt "atacate" de nu-i adevarat. Concurenta frige tot ce-i in jur. Sigur ca sunt multi pe langa subiect, dar e oarecum normal in contextul asta. Si nu mai spun cat de greu se gasesc locuri in Timisoara pe marketing si comunicare, mai ales dupa intrarea in nefiinta a unor branduri locale din business.
Ok. Si ce aflu? Ca sunt inconveniente. Ca suna interesant, dar salariul nu e fix. Ca e firma noua si clientii nu sunt familiarizati cu produsele/serviciile. Si e greu. Si ca probabil nu merita, ca trebuie facuta bine licenta si asa mai departe. Corect. Foarte corect. Dar n-am zis niciodata ca nu e si salariu fix, n-am zis ca trebuie sa semneze in momentul ala. Am zis ca o discutie cu omu' nu omoara pe nimeni si ramane de vazut daca suna interesant sau nu si daca iese ceva.
E super ok ca avem pretentii, dar hai sa vedem daca putem oferi ceva in schimb! Do we? Ca am una bucata temere-temerinda-tematoare ca nu-i chiar asa. Din "memoriile" unui gheish (masculin-sic!)--ce-o fi insemnand aia...
joi, 29 octombrie 2009
Taiem costurile!
Cum putem sa avem pretentia sa primim ceva de calitate platind foarte putin? Ma duc la client, ii explic ce si cum facem, in ce context, care-s pasii, de ce trebuie sa facem asa. Zice ca am dreptate si ca e normal. Apoi imi zice ca vrea un target care n-are nicio treaba cu campania aia la care se gandeste el. Dar el stie, 'cause he is smart. Si vine bugetul, cu alternative, pornind de la discutia si acordul ca eforturile de marketing trebuie sa fie constante pentru ca rezultatele sa apara, iar business-ul sa creasca. Poate sa-si ia consultant (de care vrea ca nivel--junior, middle, senior) sau sa plateasca un pret fix pentru toata campania. Normal ca poate apela la un consultant si punctual, in functie de intrebari si nevoi, pentru un anumit numar de ore.
Nu am preturi mici pentru consultanta si nici nu vreau clientul cu orice pret. Stiu sa-l respect cand spune 'nu' si sa nu fiu nesimtit cu el. Nu-l bombardez cu spam fara acord si incerc sa-i ofer solutia care i se potriveste. Dar bugetul e prea mare. Si incepe negocierea. Pana cand ii spun stop, pentru ca nu caut win-lose, lose-win sau lose-lose, ci un win-win pe termen mediu-lung pentru el si mine. Nu ne iese tot timpul, dar cei care intra in joc realizeaza ca merita sa plateasca mai mult pentru sinceritate si abordare directa.
Asa's eu. Si vedem cum iese cu unul dintre clientii la care m-am referit mai sus... Wish us (client and me) luck!
luni, 24 august 2009
Be the change!
Spunem in permanenta ca nu se poate schimba nimic, ca degeaba incercam daca cei mai multi sunt nepasatori, needucati, necivilizati, nesimtiti, smecheri etc. Pasi mici inseamna si: sa nu mai arunci gunoaie pe strada, sa stai la rand, sa nu dai mita, sa nu primesti mita, sa nu urli la cel cu care vorbesti, sa fii civilizat in trafic, sa spui multumesc, sa spui 'te rog', sa faci cele mai multe dintre lucrurile pe care consideri ca nu ar trebui sa le faci pentru ca nici ceilalti nu le fac.
Fii schimbarea! Poti incerca?

