Citeam la inceputul lunii pe iaa.ro un articol despre mobile marketing si ma gandeam ca intr-adevar s-au inmultit instrumentele marketingului direct, astfel ca sms-ul, mms-ul si bluetooth-ul sunt din ce in ce mai utilizate. Era sa zic 'blustut' (a se citi 'blushtutz'), ca in spotul cu Buzdu x 2 de la Germanos realizat de Ogilvy.
Citindu-l, mi-am amintit de perioada din India (vezi articolele despre comunitatea tibetana de acolo--Amintiri tibetane) cand eram disperat de apeluri venite pe numarul local. Firme peste firme, mai ales telefonie mobila, sunau si debitau in dialectul local tot felul de oferte (presupun eu din tonul folosit si entuziasmul debordant). Erau cel putin 7-8 pe zi. Te innebuneau efectiv! E adevarat ca aveam o cartela prepaid, dar nu pot sa nu ma intreb daca asa se intampla si pentru abonamente.
Lumea vorbeste tot mai mult despre deschiderea fata de un astfel de instrument de marketing direct si despre oportunitatile pe care le aduce din perspectiva marketerilor. Eu am o mare rezerva ca va fi folosit in mod adecvat. Am, de asemenea, o mare temere ca folosirea "burtologica" si "dupa bunul plac" va aduce atingeri imaginii marketingului ca serviciu pe care il oferim clientilor nostri.
Zic asa:
1. E de bun simt sa nu trimiti mesaje prospectului doar pentru ca ai numarul de telefon.
2. E nevoie de acordul celui vizat (iti spune ceva 'opt-in' de la email? aplica-l si la sms, mms, bluetooth, firewire etc.).
3. Nu-l enerva devenind insistent si mai ales prezinta scuze daca ai deranjat, ureaza-i o zi buna (chiar daca te refuza), pastrand un ton/limbaj placut.
4. Chiar daca nu a reactionat pozitiv la oferta ta, trimite-i un sms/mms de sarbatori, nu e decat o posibila poarta deschisa pentru mai tarziu sau o recomandare/referinta.
5. Nu fa altuia ce nu-ti place sa ti se faca: inca o data--nu-l enerva, pune-te mereu in locul celuilalt.
Cand facem mobile marketing, folosim telefonul discret si fara a anerva. Asta e lege!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu